Astăzi la universitate:
Miercuri, 11 Dec. 2019, 05.48

Comunicat de presa Cupa Businessului Creativ a desemnat semifinaliștii


Comunicat de presa Cupa Businessului Creativ a desemnat semifinaliștii

 

10478353_10202952399663745_603116492541597095_n

Au fost desemnați zece semifinașliști ai concursului Cupa Businessului Creativ (CBC). Aceștia vor participa sâmbătă, 26 iulie, la finala națională, în cadrul căreia juriul va selecta companiile care vor reprezenta țara noastră la etapa internațională din noiembrie, care se va desfășura în Danemarca.

“CBC a fost lansat la mijlocul lunii iunie și sâmbătă, 19 iulie, s-a încheiat prima etapă care prevedea înscrierea participanților și selectarea semifinaliștilor. Deși se desfășoară pentru prima dată în Republica Moldova,CBC a stârnit interesul antreprenorilor. Juriul, în baza criteriilor propuse de Danemarca, a avut o sarcină grea, să aleagă zece semifinaliști, din 31 de aplicanți buni. În același timp, acest concurs este unul care încurajează antreprenorii creativi să-și crească afacerea și să devină competitivi pe piețele internaționale. Creativitatea ne deschide noi orizonturi, de aceea trebuie să o promovăm și în țara noastră” a declarat Daniela Glodeanu, coordonatorul concursului.

 

10514542_10202952360222759_658141000205464412_n

 

10478942_10202952403703846_7444525764162888036_n

În cadrul sesiunii de sâmbătă, concurenții au avut parte de un training „Presenting Your Creative Business Concept” (Prezentarea Conceptului de Business Creativ), participanții fiind instruiți cum să țină un pitch (prezentarea conceptului de afacere) în limba engleză, pe care le-au prezentat facilitatorilor. Facilitatorii au fost reprezentați de voluntari ai Corpului Păcii implicați în dezvoltarea antreprenoriatului în Republica Moldova, precum este Matt Rutter, Larisa Glover și Barbara Jue, dar și de către specialiști locali, cum ar fi Olesea Fortuna, președinte Global Entrepreneurship Week Moldova și Gleb Coca, economist. “Antreprenorii moldoveni au demonstrat că pot dezvolta idei afaceri creative. Ceea ce lispește este încrederea că businessul lor poate fi extins și pe peiețele internațonale. CBC îi încurajează și le oferă această oportunitate. Iar antreprenorii moldoveni, cel puțin cei care i-am întâlnit, sunt deschiși să învețe și să preia și din experiența mea”, a spus Matt Rutter, facilitator.

„Am  fost plăcut surprinsă de ideile de afaceri prezentate și de modul în care am lucrat cu antreprenorii. Mă bucură că aceștia au oportunitatea de a se lansa pe piața externă”, a comunicat și Larissa Marie Glover, un alt facilitator.

Deși rezervați la început, participanții au declarat că experiența o vor acumula participând la CBC îi va ajuta la dezvoltarea afacerii. “La început nu eram siguri dacă ne încadrăm în

condițiile concursului, dar am acceptat provocarea. Avem o afacere care are o tentă socială și creativă. Îi ajutăm pe artișitii moldoveni să se promoveze, în același timp, decorăm spațiile comerciale, utilizând lucrările artiștilor de la noi. Cred că avem toate șansele să câștigăm”, a menționat Daniel Bâlici, reprezentantul companiei “Vintage” și unul dintre semifinaliști.

“Afacerea pe care o dezvoltăm se pliază perfect cu ceea ce am vrut să construim și ar fi definiția unui proiect creativ. Prin participarea la CBC ne dorim să creștem în plan personal. Experții de astăzi ne-au oferit consultanță care va aduce valoare și ne vor ajuta să le implementăm în proiectele noastre. Cred că asemenea proiecte ar trebuie să beneficieze de o mediatizare mai mare, pentru ca antreprenorii să afle de aceste oportunități și să beneficieze de ele”, a comunicat un alt semifinalist și reprezentant al companiei “SoftExpert”,  Egeniu Frimu.

Cupa Businessului Creativ a luat naștere în anul 2010 în Danemarca, ca un concurs dedicat comunității naționale, iar în 2012 a invitat câștigătorii naționali din toate țările care au dorit să se alăture proiectului. În 2013, numarul țărilor participante a fost de aproape 40. Anul acesta s-au înscris peste 50 de țări din întreaga lume.

 

vezi si gewmoldova.org

Sondaj

Studiati pentru:
A găsi un loc de muncă.
A ridica calificarea primită anterior.
A îmbunătăţi lucrul propriei firme(întreprinderi, patent).
A ridica nivelul propriilor cunoştinţe în domeniul specialităţii.
A realiza dorinţa părinţilor.
 
Curs valutar 11.12.2019

Specialităţi| Galerie foto| Harta site| Contacte
Universitatea "Perspectiva-INT"
Republica Moldova, or.Chişinău, MD-2071, str. Alba-Iulia, 75; Tel: (+373-22) 92-38-58, (+373-22) 92-38-50
Copyright 2010, Perspectiva-INT; Toate drepturile rezervate;
Creat de Aursoft